Primul strop de soare

Stă toată seara cu mine, îmi povestește, ne jucăm, îmi spune ce am de făcut, cum, unde și ce să colorez și să decupez. Îl întreb dacă îi e foame, zice că nu. E prea ocupat să facă lucruri împreună cu mine, decât să piardă vremea mâncând. Totuși, se oprește o secundă să mă întrebe: ‘Dar ție îți e foame, mami?’.  Îi mulțumesc pentru întrebare; el nu știe că m-a topit cu totul, în timp ce țopăie prin casă câtre următorul joc.

Desenăm și decupăm cât pentru 10. Mă opresc o secundă ca să mă uit la el. Nu scap, mă observă și mă ia la întrebări. Îi zic că am obosit puțin și replica e: ‘Păi atunci, mai mănâncă puțin. Sau, nu! Mai bine îți dau o îmbrățișare! Una mare, ca să ai multă energie’. Și-mi dă, și e mare îmbrățișarea, și zău că uit de orice, mai puțin de joacă și de ce îmi dăduse de făcut. Continuăm.

Seară. Baie. Culcare. Îmi zice: ‘Mami, mâine să ne trezim devreme-devreme, da? Să ne trezim la primul strop de soare. Atunci când e soarele roz, mami!.. Mami, dar eu n-o să știu când e soarele roz, să vii tu să-mi spui!’.

Adoarme liniștit. Eu am în continuare stropi de soare roz în suflet, deși afară a-nceput să adie vântul, se răcorește, sunt stele, și din spatele blocului se aude Nicu Alifantis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll UpScroll Up