‘There’s only everything’

Când am salvat prima oara pe cineva de la înec aveam 13 ani. A fost instinct pur, n-am gândit decât după ce am ajuns la mal cu bine amândouă. A doua oară a fost acum 2 ani, pe vreme de cod galben și avertizare de furtună. Corpul meu a țâșnit înainte spre fata care tocmai făcea un atac de panică în apă. Creierul mi-a pornit câteva secunde mai târziu. În timp ce înotam spre ea, îmi ziceam că n-am de unde să știu cum o să se termine, și ce dracului fac eu acolo, că mă așteaptă doi copii acasă. Doar o secundă de gând, apoi stop, și iarăși, doar instinct. Am mers și am scos-o de acolo, pur și simplu.

În ultimul an de liceu, târziu, m-am hotărât că vreau să dau la Medicină, că vreau să salvez oameni. Nu s-a întâmplat. Am făcut ASE-ul. Am descoperit coaching-ul și am zis că asta e șansa mea. O să fac bine, dacă nu ca medic, atunci așa. Eram de acolo, din filmul ăla, mentorul meu de atunci văzuse cum înțeleg coaching-ul și îmi propusese să scriu o carte despre asta (aveam 21 de ani…). Am refuzat, zicând că nu-s eu demnă să scriu, că e un subiect prea mare pentru mine, îl respectam enorm. Pe urmă s-a întâmplat viața, și mi-am pierdut credința. ‘De fapt, nu poți salva pe nimeni, oamenii trebuie să se salveze singuri’. Fiecare pentru el. Și m-am apucat de fotografie, la început din egoism. O făceam pentru mine. Și totuși… dacă vreo imagine de-a mea va trezi un mesaj sau o întrebare în cel care o vede, atunci îmi voi fi atins scopul… Un licăr, nemaiconștientizat, de credință.

La un timp apoi m-am apucat de sailing. Habar n-aveam de ce mă cheamă marea spre ea. Simplu: ca să îmi găsesc MIE acel mesaj sau acea întrebare. N-are sens să mai zic, a funcționat.

După aproape 20 de ani… mă întorc la coaching. E ca o armă pe care am lăsat-o jos și pe care o ridic, uitându-mă la ea cu alți ochi. A salva, deși rămâne o parte din mine, se transformă în a provoca reflecție, a aprinde o căutare, ca omul să se salveze pe sine. Pot doar să sper că voi reuși asta, nu s-o determin ca rezultat. Tot ce am eu de făcut e să fiu autentică în căutarea mea, și să devin mai bună la asta în fiecare zi.

Probabil oamenii vin la coaching sau la terapie… sau în fotografie,  sau pe mare… oriunde vin ei, ca să învețe cum să caute. Vin legați la ochi. Și uneori – poate, uneori – pleacă mai departe văzând.

#BlueandI #ForTheLoveofBoats

‘There is no religion
There is no reality or lack of reality
There is no start or finish
There is no me or you
There is only everything
And the only thing that is that everything
Is Divinity itself
And it is all for the love of God’

Heading home

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll UpScroll Up